John Galliano, concediat de Casa Dior

Casa de modă franceză Dior a anunţat, marţi, că îl va concedia pe directorul său de creaţie, John Galliano, acuzat de comentarii cu caracter antisemit şi rasist, la o zi după ce o înregistrare video în care acesta afirmă că îl adoră pe Hitler a apărut pe internet.
În ciuda acestei decizii, parada Dior pentru colecţia toamnă/ iarnă 2011, prevăzută pentru vineri, în cadrul Săptămânii Modei de la Paris, “nu a fost anulată, pentru moment”, a declarat purtătorul de cuvânt al casei Dior care vineri îl suspendase din funcţie pe Galliano. “Casa Dior îşi afirmă, cu cea mai mare tărie, politica sa de toleranţă zero faţă de orice lucru cu caracter antisemit sau rasist. În aşteptarea rezultatelor anchetei, Christian Dior l-a suspendat din toate funcţiile pe John Galliano”, a anunţat, vineri, preşedintele-director general al Dior, Sidney Toledano, într-un comunicat. (sursa: mediafax)







