Djokovici pe val

Novak Djokovici este jucătorul momentului în tenis. Este neînvins din noiembrie 2010, a cîştigat şapte turnee consecutive din tot atîtea posibile
S-a impus cu Serbia în Cupa Davis, i-a învins pe Rafael Nadal şi pe Roger Federer de şapte ori şi se află foarte aproape de a deveni lider mondial.
În 2011, are 37 de victorii consecutive, un turneu de Grand Slam şi patru succese la turneele de Masters 1000. De locul unu în clasamentul ATP nu-l mai despart decît cîteva puncte, iar acum, după cele două succese obţinute pe zgură în faţa lui Rafael Nadal, toată lumea se întreabă dacă va reuşi să se impună şi la Roland Garros. O eventual triumf pe zgura pariziană l-ar propula în postura de lider mondial, iar numărul victoriilor ar ajunge la 44.
Acum cîteva săptămîni cele 25 de succese pe care le-a reuşit Ivan Lendl în debutul anului 1986 păreau greu de repetat. Despre recordul lui John McEnroe, din 1984, nici nu se vorbea încă. 42 de victorii consecutive erau prea mult. Însă acum, după cinci luni în care Djokovici nu a pierdut decît 9 seturi, lucrurile s-au schimbat. Sîrbul mai are nevoie să cîştige doar şase partide pentru a ajunge în vîrf, pentru a doborî încă un record, iar turneul de la Roland Garros reprezintă cea mai bună oportunitate pentru doborîrea unui nou record.
“Nadal este regele zgurii, este cel mai bun jucător de pe această suprafaţă. Am cîştigat de două ori în faţa lui pe parcursul a opt zile, ceea ce cred că este incredibil, este o adevărată realizare pentru mine. Îmi dă foarte multă încredere pentru Roland Garros”, a declarat Djokovici la finalul partidei de la Roma.
Novak Djokovici, împreună cu Rafael Nadal au mai reuşit să stabilească un nou record la începutul acestui an. Este pentru prima dată în istoria turneelor de Masters 1000, cînd aceeaşi doi jucători dispută patru finale consecutive, iar cîştigătorul este mereu acelaşi.
preluare http://www.gsp.ro/







